Ca sa te poti descurca in tara asta plina de paduri trebuie sa stii musai limba germana. Altfel, patesti ca mine, care dupa ce am haladuit o ora prin metrou si U, sa afli ca trenurile, metrourile vin la aceeasi linie si ca de multe ori trec prin aceleasi statii – desi nu-ti dai seama din harta lor… a, care harta, crezand ca desemneaza aceleasi distante ca in Bucuresti, vei lua o mare teapa: intre 2 statii de metrou faci 5 minute de mers pe jos - si ca nu trebuie sa mergi de la U la S… Ma rog, mi-a luat vreo 3 zile sa le inteleg sistemul. Dar mi se pare incredibil ca intr-un oras care organizeaza un targ international de carte sa nu fie niciun semn in engleza. Bine, toate astea sunt cunoscute de cei care au fost acolo deja, eu le-am notat ca mi-au atras atentia.
Superb a fost hotelul la care am stat – 3 stele doar (abia de lua 2 in Bucuresti), situat chiar in centru, nerenovat si nici nu cred ca o vor face prea curand. Dar nu asta ii oferea farmecu ci casa de placeri lipita de el – pe care am vazut-o abia seara cand m-am intors din oras – si care in loc de cariatide avea un fund rozaliu cu niste picioare foarte lungi. Iar inimioarele din ferestre erau dementiale: roz si bleu… probabil alea bleu erau pentru baietei cu baietei – nu stiu ca nu am avut bani sa intru si sa studiez problema.
Cred ca acolo muncesc numai chinezi si negri… ei erau in restaurante, la hotel si la munca de jos. Nemtii se plimba cu bicicleta. A, si cara hartii – oameni cu hartii cu totii! Hitler a facut deja tunel de la cat s-a invartit in mormant.
Targul in sine e spectaculos: un oras in oras. Pe putin 10 hale pline de edituri si la intrari te controlau sa nu cari vreo bomba. Bine, puteam sa bag cate doream ca la cum imi verificau aia geanta… sau poate fata mea le sugera ca is ca un injer. Iar la americani in hala era chiar enervant: de cate ori ieseam sau intram – chiar daca mergeam doar sa fumez in fata usii – ma luau aia cu: Hallo! Your bag, please! ca atat stiau sa zica in engleza.
M-am intalnit cu oameni foarte faini, relaxati, mirati cand ii intrebam de ce nu au trimis nu stiu ce contract (raspunsul era: cand e vorba de bani, e imposibil sa nu raspundem) convigandu-ma astfel inca o data ca bubele sunt tot pe la noi prin tara.
Cel mai tare era etajul cu agenti literari: parca era o fortareata in care intrai doar daca aveai intalnire. Altfel: husti afara. Acolo se faceau bussinesuri, nu se pierdea vremea. Noroc insa ca nu ne-am gasit agentu ca am reusit sa imi verific si eu de acolo posta electronica.
Mi-a placut arhitectura orasului, cat de frumos era pe malul raului amenajat – loc de plimbare si alergat – cate poduri il traversau, ce luminat era noaptea totul. Am mers enorm de mult si nu cred ca in Bucuresti as face la fel. A, da, la ei aerul e foarte curat si nu au trafic. CUm adica? In tara lui mercedes si bmw sa nu se duca nimeni la serviciu cu masina? Pai nu au nevoie la ce sistem au de metrouri, trenuri si tramvaie. In fiecare coltisor al orasului ajunge ceva, plus ca toate ajung la minue: ai si orarul lor ca sa verifici.
Incredibil, nimeni nu claxoneaza. Si daca te vad ca stai langa o trecere, opresc desi nu ai pus piciorul pe ea – si uite asa am traversat eu de cateva ori de aiurea ca oprise omu masina: el nu avea de unde sa stie ca eu sunt un amarat de gura casca.
Mi-au placut zgaraie norii – din fata pareau tot case vechi, iar in spate se ridica mastodontul.
Am reusit sa vad casa lui Goethe – mai bine pastrata decat toate casele de pe la noi, si nu avea decat vreo 300 de ani – (am vazut bucataria lu ma-sa unde facea ea bors, colectia de 2000 de volume a lu tac-su, na, stramtorati oamenii: se lalaiau pe vreo 4 neiveluri – asa da, m-as apuca si eu de scris, da pe mine nu ma intretine nimeni

) si expozitia Murakami, car emi-a placut enorm. Omul e cel putin dement! Cum sa faci statuie ce represinta un tip care se tina de scula din care iese jetu de sperma pe care il tine cu cealalta mana. Sau pe una tinandu-se de sfarcurile din care tasneste laptele. In rest, ametitor modul lui de a se exprima. Va pun link si daca aveti rabdare sa aruncati un ochi, poate va luati o geanta Louis Vuiton cu sigla in viziunea lui Murakami. Sau pe robotelul Inochi, fericit ca traieste in lumea asta, in lipsa careia nu ar exista nimic.
si robotelul care isi descopera sexualitatea
to be continued