rusoaica

Am adunat ceva tristeti in mine… o fi de la vremea asta ploioasa si mohorata sau tot eu sunt cauza. Poate ar trebui sa zambesc cand merg acasa si vad peretii aia innegriti iarasi de fumul inecacios care staruie si acum, ca a reusit sa intre in toti porii zidului. Sau sa rad cand vad ca cei dragi incep sa scartaie pentru ca boala, acest fenomen normal, isi face loc in viata lor. Sau sa ma gandesc ca vin zanele noptii cand se tranteste noaptea cate o usa pe hol… de fapt care usa pentru ca cele din partea stanga au ars complet.

De fiecare data imi zic ca fericirea e in mine, ca nu depinde de ceilalti… ca niciun barbat nu te face fericita la nesfarsit, ca nicio slujba nu iti poate aduce bucurii. Dar cred ca ma cam insel. Am vazut ca exista uneori cate unul care te scoate din lumea ta ca sa creati una mai frumoasa impreuna, ca exista oameni care se trezesc dimineata veseli pentru ca merg unde le place. Mie nu-mi mai place ce fac… am obosit sa ma tot lovesc de imbecilitatea unui sistem artificial, care nu are nimic in comun cu realitatile de la noi, creat de un manager prost, care nu vede valoarea nici daca ii sare in ochi a uleiul incins. De oameni complexati, care daca nu au o problema isi creeaza una, doar pentru a avea o atmosfera neplacuta. De fapt asa se simt ei bine si proasta sunt eu ca nu inteleg necesitatile lor.

Aseara iar mi-a sunat vecina Anie la usa (cred ca s-a indragostit de C, pentru ca nu exista seara in care sa nu ma intrebe daca a venit sau cand vine). Are vreo 70 de ani si bea de stinge numai tuica de calitate superioara, zic eu, pentru ca miroase de la o posta. Cand am mers din usa in usa sa explicam tuturor necesitatea instalarii unor usi metalice, de ametita ce era ne tot certa ca nu suntem organizati si nu stim ce vrem. Cred ca a fost singurul lucru care m-a facut sa zambesc luni, dupa ce de dimineata am fost sa dam declaratii la politie si nu ne baga nimeni in seama. Traiasca sistemul politienesc romanesc caruia i-am dat numele tampitului si nu poate face nimic deoarece nu pot preleva amprente. De pe ce sa iei amprente daca totul e scrum?

Dar mai am o speranta sa uit de partea gri a vietii mele. Sara mai are o saptamana si vine la lumina (parca a naste in italiana este dare a la luce – nu stiu daca am scris corect) – da din picioare nervoasa si vrea sa iasa afara. Si parca nici ipostaza asta nu mi se potriveste. Chiar daca imi plac enorm copii nu ma vad inchinandu-mi viata unuia. Si viata mea se schimba, si poate e normal. Dar nu ma simt pregatita… nu sunt eu. De fapt cred ca am vreo 4 ani de cand nu mai sunt eu.

Maine o sa imi pun masca aia vesela. Astazi imi beau tristetea pana la capat… e o placere mai sadica dar mai curata.

1. mi s-a intors piromanul

2. a ars o batrana si nu cred ca o sa scape

3. am facut sedinta de scara si punem usi metalice securizate

4. am plans de ciuda ca un om nevinovat trebuie sa sufere pentru un nebun

5. mi-am pus usa metalica la casa proprie si personala

6. am reusit sa fac si eu curatenie de toamna iarna de acum

7. m-am ingrasat

8. rautati si tampenii

in rest toate-s vechi si noua toate…

 

Aseara am stat pana pe la 2 ca sa vad filmul The Doors – superb. M-am indragostit de Morrison de l-am visat toata noaptea in niste ipostaze ce nu se cuvin a fi relatate… Si aveam o colega care il diviniza si mie mi se parea ca e o mare pierdere de timp sa iubeste pe cineva la care nu ai fi putut oricum ajunge chiar daca ar mai fi trait. Ei, nu il iubesc, dar de fascinat terbuie sa recunosc ca a facut-o.

Foarte interesant si inteligent… m-a facut sa imi doresc sa merg si eu pe un sarpe dincolo… numa’ ca trebuie sa gasesc un dealer care sa imi furnizeze si materialul ajutator Iar Val Kilmer a fost fantastic in rolul acesta… am avut senzatia ca s-a identificat cu Morrison extraordinar de bine.

Asta e melodia preferata cantata de el

http://www.youtube.com/watch?v=20yyKTN5Gu0&mode=related&search=

De dimineata, pe Mezzo, am auzit Hora Staccato interpretata chiar de Grigoras Dinicu – mi-au dat lacrimile de emotie… V-o dau si voua dar in interpretarea lui Harry James. Sper sa va placa.

http://www.youtube.com/watch?v=5XZi141APYw&mode=related&search=

 

 

 

Ieri am auzit la radio ca cea mai frumoasa zi a saptamanii este vineri si ca de acord cu acest lucru au fost mai bine de 6 mld de locuitori ai Terrei.

Cea mai frumoasa dimineata este – n-am facut inca un sondaj, dar voi face – cea a zilei de sambata. E atata liniste in jur… stirile sunt atat de lipsite de importanta… lipsa ta nu mai a atat de dureroasa… cafeaua e mult prea dulce parca – eu sunt de vina pentru asta ca am scapat cam mult zahar. E inca frig ca nu au terminat verificarile, dar caldura patului ma face sa uit ca iar imi curge nasul. Pun pariu ca autoritatile iar vor fi luate prin surprindere de frigul care, dupa cum e normal, vine saracul pentru ca deja suntem la jumatatea lunii octombrie.

O vaga senzatie de greata… a, e Jeoana la televizor… micul de el, inca nu stie cat e de penibil… sau stie, dar asa e el.

La Iasi se inghesuie sarmanii pelerini la moastele Sfantei Parascheva… Oare daca le spun ca pot sa mearga si in restul anului, la anul vor fi mai putini? Ma indoiesc. Mi-am amintit ca intr-o toamna am vrut sa merg si eu la moaste… am reusit sa fac doar o plimbare prin frigul umed si sa cumpar un buchet de imortele.M-am intors zgribulita in camera si am uitat de nobilele sentimente ce ma impinsesera sa parasesc patul si cartea pe care o citeam. Ramona isi fuma plictisita tigara pe hol: Ti-am zis sa nu te duci pe frigul asta? Hai mai bine sa facem ceva de mancare" Ce dor imi e de Ramona… si cat de frumoasa prietenie stie sa-mi arate de la atatea mii de kilometri distanta.

Acum dupa ce am plecat din Iasi, mai descopar inca motive pentru care as vrea sa ma intorc. Probabil ca nu mi-as mai gasi locul si totul ar fi foarte trist. Am fost iarna trecuta intr-o plimbare si nu mai era nimic la fel. Cladirile mi se pareau mai mici, parcurile mai triste… iar oamenii imi erau straini cu totii.

Si totusi frigul acesta imi place foarte mult…  mi se pare ca aduce cu el un aer mai curat si o trezire a simturilor adormite de caldura de peste vara.

Mai am o gura de cafea… merg sa mai fac una ca poate ma trezesc. Dar de ce sa ma trezesc? Mai bine mai visez ca nu s-a terminat…

Oferte de cărţi… acceptate sau nu, chiar nu îmi pasă. Un interviu plictisitor despre noile tehnologii care nu se mai aplică vreodată şi ajung vechi şi tot neaplicate… un somn care îmi apropia capul de monitor… plictiseală pe blog. Asta până când l-am găsit pe Marele El… (nu îi dau numele pentru că nu l-am întrebat încă dacă mă lasă să scriu despre el sau nu)…

Fascinaţia mea pentru Marele El a început acum vreo patru ani când proaspăt ajunsă pe meleagurile pitoreşti dâmboviţene (limbajul de ştiri de pro tv e voit) mă uscam de dorul altor meleaguri. De milă sau de drag, Melissa mi-a dat cartea lui. Cred că am citit-o pe nerăsuflate, în metrou, înghesuită, în privirile dezaprobatoare ale celorlalţi călători pe care îi deranja mâna mea ridicată ce ţinea carte lui în mână. Mi-a adus în toamna aia ploioasă atâta lumină şi căldură cum nu mai simţisem de când plecasem din Iaşi. Mă simţeam acasă printer străini. Incredibil!

Iar acum, după atâta vreme să pot vorbi cu el. Da, marţi, 9 octombrie 2007, a fost una din zilele alea pe care o să ţi le aminteşti toată viaţa.. Poate par patetică… nu ştiu şi nu-mi pasă. Dar trebuia să urlu bucuria mea. V-o dau şi vouă. Aş fi vrut s-o împart cu tine, dar te-ai dus departe iarăşi. Era o poezie de-a lui Blaga pe care nu mi-o mai amintesc acum de ramolită ce sunt, care exprimă exact ce simt eu. Dacă o găsesc o adaug mai târziu.

 

Am gasit-o 

Vreau să joc!

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"

iar am fugit. mi-am pus baschetii aia noi (am citit intr-o carte ca numai cu cei noi poti zbura) si am zburat departe.

ce am gasit? numai lucruri bune: o masa imbelsugata pusa in cinstea mea, un soare care aurea toti pomii, imbratisari calde, copii multi, frumosi si zapaciti, leneveala, plimbari si vizite facute in graba, mere coapte, struguri dulci ca mierea, iarba in ca verde si moale…

ce ma astepta la intoarcere: claxoane, oameni grabiti si stresati, un sofer tembel care voia sa ne luam la bataie – cred ca il faceam praf -, colegi suparati si adormiti.

visul meu? sa fug iarasi.